Anunțul a fost făcut ca urmare a unei întruniri a membrilor Academiei de film americane, care a avut ca scop stabilirea regulilor de desfășurare pentru cea de-a 92-a ediție a premiilor Oscar.
Aceștia au decis să nu modifice criteriul de eligibilitate potrivit căruia o peliculă poate fi nominalizată dacă a fost difuzată timp de cel puțin o săptămână într-un cinematograf din Los Angeles. Regula este respectată de gigantul de streaming.
Decizia vine în contextul în care producția „Roma”, de Alfonso Cuaron, realizată de celebra platformă americană, a câștigat trei premii Oscar la gala din acest an. Numeroși critici au considerat, însă, că Netflix subminează viitorul cinematografelor. Cel mai celebru dintre aceștia, regizorul Steven Spielberg, a susținut că filmele produse de celebra platformă ar trebui să concureze la premiile Emmy, destinate producțiilor de televiziune.
În ciuda criticilor acerbe, Spielberg nu a fost prezent la cea mai recentă ședință a membrilor Academiei de film, iar condițiile de eligibilitate nu au fost schimbate.
Reuniunea a dus și la modificarea numelui categoriei destinate filmelor într-o limbă străină alta decât engleza, care va fi cunoscută sub titulatura „cel mai bun lungmetraj internațional”. „Am observat că noțiunea de «străin» a devenit depășită în rândul comunității cinematografice globale”, au afirmat Larry Karaszewski și Diane Weyermann, șefii comitetului care se ocupă de această categorie. „Suntem de părere că titlul de «cel mai bun lungmetraj internațional» reprezintă mai bine această categorie și promovează o viziune pozitivă și vastă asupra producției cinematografice și ilustrează arta filmului ca o experiență universală”, au continuat aceștia.
Cea de-a 92-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 9 februarie 2020.
Marele câștigător al ediției de anul acesta a premiilor Oscar a fost lungmetrajul „Green Book”, de Peter Farrelly, desemnat cel mai bun film.